Departamentul de Calculatoare și Tehnologia Informației pune la dispoziția studenților un sistem pentru găzduirea de mașini virtuale independente în interiorul unui cloud privat. Cu ajutorul a 13 servere „ONE.CTI CloudInnovate”, cloud-ul privat al Dept. CTI, oferă posibilitatea fiecărui utilizator de a beneficia de propria sa infrastructură de servere interconectate în rețea, serviciul principal oferit fiind IaaS (Infrastructure as a Service). Cloud-ul a fost construit cu ajutorul semnificativ al sponsorului Arabesque SRL și parțial din proiectul PNRR „Digitalizare pentru viitorul educației și cercetării în Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați”.

Sistemul cloud are următoarele capabilități:

  • 2240 de procesoare logice;
  • 12 TB RAM;
  • 135 TB spațiu de stocare;
  • 6 x Nvidia L40s GPUs;
  • 2 x 100 Gbps interconectare principală pentru management, stocare și acces public al mașinilor virtuale;
  • 2 x 25 Gbps interconectare pentru rețelele private între mașinile virtuale;

ONE.CTI CloudInnovate este construit folosind o versiune adaptată la cerințele Departamentului CTI a sistemului opensource Opennebula (v. 7.0.1) și poate fi folosit la orice disciplină care necesită accesul la resurse individuale pentru fiecare student sau poate fi folosit pentru realizarea proiectelor (de semestru, de an, de licență sau de disertație) atât în mod individual cât și colaborativ în echipă. Întreg sistemul de cloud este integrat în infrastructura informatică a Departamentului de Calculatoare și Tehnologia Informației beneficiind astfel de autentificarea integrată pentru studenți și accesul direct și ușor plecând din serverele Windows și Linux către mașinile virtuale.

Sistemul de virtualizare pune la dispoziția utilizatorilor 2 tipuri de hipervizor: KVM pentru o virtualizare completă și LXC pentru containere linux. Sunt preconfigurate în sistem template-uri pentru mașini virtuale pentru cele mai folosite sisteme de operare: Ubuntu Linux, Debian Linux, Rocky Linux, Alma Linux, FreeBSD, Windows Workstation și Server în numeroase versiuni.

Studenții își pot configura și instanția singuri până la 25 mașini virtuale cu un total de 64GB RAM și până la 32 de procesoare virtuale. Fiecare student își poate aranja propria infrastructură de servere folosind un segment de rețea considerat „public” cu acces Internet și până la 19 segmente de rețea private, individuale, izolate la nivelul 2.

Fiecare student își poate genera individual accesul în cloud la https://manager.cti.ugal.ro. interfața pentru gestiunea resurselor din cloud este accesibilă la adresa https://one.cti.ugal.ro.

Ultima actualizare: 24 noiembrie 2025